Zaker Hussain Ershad, născut în anul 1975 în Qarsob, o zonă din vechea provincie Ghazni, Afganistan, a urmat studiile de doctorat în științe politice la Universitatea din Teheran, urmând a-și completa studiile la Universitatea din California, SUA. A fost consultant în cadrul Ministerului Educației din Afganistan și membru fondator al Universității Kateb, ulterior devenind decan al Facultății de Științe Politice ale aceleiași Universități.
În anul 2010, alături de alți experți în domeniu, a fondat prima universitate non-profit din Afganistan - Universitatea Avicenna, în Kabul.
În august 2021, ca urmare a primirii unei invitații oficiale din partea Universității din București, Dr. Zaker Hussain Ershad a devenit profesor la Facultatea de Științe Politice. A coordonat și publicat numeroase lucrări științifice relevante pentru domeniul științelor politice.
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L. Caragiale”, Sala Atelier, str. Matei Voievod, nr. 75-77, București.
tedxuniversityofbucharest@unibuc.ro